Eredeti szöveg - Román - Dolman MiÅ£os ÃŽntors pe Dos

A fost odată ca niciodată.

A fost odată un împărat. Şi împăratul acela era mare meşter în ale vrăjitoriei. Se pricepea să facă fel de fel de farmece, dar mai cu seamă izbutea să găsească pe cei ce se ascundeau - îi scotea şi din gaură de şarpe.

Nimeni însă nu-i cunoştea secretul: împăratul avea o carte fermecată în care erau scrise toate tainele. De fiecare dată cînd avea de ghicit ceva, împăratul nu făcea decît să deschidă cartea şi imediat afla de acolo tot ceea ce dorea.

Cu această pricepere împăratul se lăuda tare mult. Pe la ospeţe şi ori de cîte ori se ivea prilejul, spunea celor din jur că el este cel mai mare vrăjitor din lume. Şi fiindcă mulţi nu-I credeau, iar la vorbele lui zîmbeau pe sub mustaţă, împăratul se hotărî să facă dovada iscusinţei sale.

Astfel, împăratul trimise peste tot oşteni şi servitori, care, cu surIe şi trîmbiţe, dădură sfoară în ţară că cine se va ascunde în aşa fel încît împăratul să nu-I poată găsi, va primi jumătate de împărăţie. lară celui care va fi găsit de împărat, i se va tăia capul.

Dar nimeni nu se încumeta a-şi cerca norocul.

În vremea aceea trăia în împărăţie un voinic mîndru, fecior de zînă.
Fiind năzdrăvan, făcea felurite vrăjitorii şi îi ajuta pe cei nevoiaşi. lar aceştia îI iubeau mult. Nimeni nu-i ştia însă numele adevărat, dar fi­indcă voinicul umbla peste tot cu un dolman albastru, îmblănit şi întors pe dos, în împărăţie i se zicea Dolman Miţos Întors pe Dos.

Cunoscîndu-şi voinicia, Dolman Miţos Întors pe Dos îşi zise că-I va putea înşela pe împărat, adică că va putea să se ascundă astfeI încît nimeni să nu-i poată da de urmă. Pasămite el nu ştia de cartea vrăjită a împăratului.

Ajuns la palat, voinicul se înfătişă de îndată împăratului şi-i grăi astfel:

- Să trăieşti, Măria Ta! Eu sînt Dolman Miţos Întors pe Dos şi mă prind să mă ascund astfel, încît să nu mă găseşti oricît te-ai osteni.

Împăratul zîmbi în barbă, îşi mîngîie vîrfurile mustăţilor şi apoi răspunse:

- Dragă băiete, eşti isteţ şi vrednic, nimic de zis, dar cu mitie faci rău că te pui; păcat de tinereţele tale. Fiindcă eu mă ţin cu străşnicie de vorbă, şi precum am zis, aşa va fi. Dar, pentru ca să arăt cît de bun sînt la inimă, îţi dau voie să încerci de trei ori. Dacă o singură dată vei reuşi să te ascunzi aşa de bine încît să nu te găsesc, jumătate din împă­răţia mea te va primi ca stăpîn. Dar dacă eu de fiecare dată te voi dibui, nu voi avea încotro: unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul. Şi acum să facem noi o învoială scrisă şi s-o iscălim.

Făcură un zapis în care trecură toate cele, precum Ie spusese mai înainte împăratul, şi-I iscăliră.

Dolman Miţos porni apoi să se ascundă, punîndu-şi imediat în aplicare iscusinţa sa în cele vrăjitoreşti.

Astfel, dacă. în faţa împăratului se prezentase ca un mîndru voinic, curtea o străbătu ca un negru sobol, pe sub poartă se strecură ca o dalbă nevăstuică iar peste cîmp alergă ca un iepure cenuşiu. Şi toate acestea pentru a i se pierde urma.