Původní text - Rumunsky - Dolman MiÅ£os ÃŽntors pe Dos 3

- Fără-ndoială, voinice, ascunde-te. Numai că, trebuie să-ţi amintesc, asta e ultima oară. Şi la mine învoiala-i învoiala; dacă te găsesc şi de astă dată, eşti un om mort. Şi, cum să-ţi spun, mi-ar părea rău să te dau pe mîna gîdelui, căci ai început să-mi fii simpatic. Dar şi la faima mea de vrăjitor, ca să nu mai vorbesc de jumătatea de împărăţie făgăduită, ţin foarte mult. Aşa că, n-am ce-ţi face, vorba ceea: milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima.

Dolman Miţos Întors pe Dos porni pentru ultima oară să se ascundă. De astă dată însă fără prea mare tragere de inimă căci începuse să-i fie teamă. Şi pe cînd se prefăcea, în sobol, in nevăstuică şi în iepure, se tot gîndea: "Cu împăratul acesta e ceva necurat la mijloc. Cum de mă găseşte el oricît de departe fug şi în orice mă prefac? Doar şi eu sînt năzdrăvan, fecior de zînă. Hei, de-ar trăi mama mea, ştiu bine că ar avea cine să mă ajute. Acum însă ce mă fac? Să fug iar şi să mă ascund? Degeaba, hoţomanul de împărat o să mă găsească şi o să mă scurteze imediat". Între timp ajunse într-o pădurice. Luîndu-şi chipul de om, se aşeză pe o buturugă ca să se mai odihnească. Stînd el aşa, se pomeni zicînd cu voce tare:

- Sărăcuţ de maica mea, ce să fac? Încotro să apuc?

lmediat după ce rosti aceste cuvinte, în jurul lui se lăsă o ceaţă deasă, albă, iar din mijlocul ei se desprinse, plutind o făptură gingaşă, pe faţa căreia se citea o neasemuită bIîndeţe. Dolman o recunoscu pe mama sa. Zîna grăi:

- Am venit să te ajut, dragul mamei, findcă ţi-am auzit chemarea şi am înţeles că eşti la grea încercare. Află că împăratul cu care ai făcut tu prinsoarea ca să te ascunzi are o carte fermecată, în care stă scris tot ce vrea el să afle. Iată de ce te-a găsit de fiecare dată: cartea i-a spus. De ochiul nevăzut al acelei cărţi, cu greu poate scăpa cineva. Trebuie să faci o vrajă care să întreacă puterea cărţii fermecate. Asemenea vrăji poate face pe pămînt numai Pasărea Măiastră, numită şi Pasarea Nagai. Ea se află peste nouă mări şi nouă ţări, locuind într-un stejar ale cărui rădăcini ajung pînă-n miezul pămîntului şi ale cărui ramuri se înalţă pînă la cer. Du-te la ea şi roag-o să-ţi dea o mînă de ajutor.

Cum zise acestea, zîna pieri de parcă n-ar fi fost, lăsînd în inima voinicului un mare alean, că n-o putuse atinge, că nu putuse să-şi culce capul în poala ei, ca în vremea cînd era copil.

Ştia însă, acum, ce avea de făcut.

Se prefăcu iar în iepure sur, alergă într-un suflet pînă la stejarul de peste nouă mări şi nouă ţări, se dete de trei ori peste cap şi se făcu ac, ascunzîndu-se sub scoarţa stejarului.

Într-un tîrziu sosi şi Pasărea Măiastră. Ea zise:

- Dolmane voinice, stiu că eşti ascuns în scoarţa stejarului. Cunosc toată povestea ta. Ai venit la mine după ajutor; ţi-I voi da cu dragă inimă.

Aş vrea însă, mai înainte de toate, să văd cum arăţi. Ieşi, dară, de-acolo şi fă-te iar om!

Dolman Miţos făcu precum i se spuse. Nu-şi mai putea lua Nagai ochii de la el, aşa de tare-i plăcu.