Оригинальный текст - Румынский - După treizeci de ani de zbuciumări deÅŸarte, mă...

După treizeci de ani de zbuciumări deşarte, mă întorceam acolo de unde pornisem în lume. Căutasem fericirea prin toate colţurile pământului şi nicăieri n-o găsisem. Nici în zgomotul celor mai mari, pline de culoare şi
neadormite oraşe, nici în iubirea celor mai apropiaţi oameni şi nici chiar în inima mea. Cu cât o râvneam mai însetat, cu atât ea se ascundea mai adânc. Şi viaţa mă gonea întruna, mă umilea, îmi reteza aripile… Apoi îndrăzneala m-a părăsit. Ochii mei nu mai priveau înainte; înfricoşaţi de întunerecul nepătruns, se întorceau tot mai des înapoi (…). Oamenii treceau pe lângă mine, îmi dădeau bineţe şi mă priveau cu mirare. Îmi venea să-i opresc, să le spun orice îmi trecea prin minte, sa le spun că eu sunt cel ce acum treizeci de ani cunoşteam tot satul, cel care aici am cunoscut fericirea… Şi mereu nu îndrăzneam. Nimeni nu mă mai cunoştea şi nici eu nu mai cunoşteam pe nimeni. Mă simţeam străin de ei, cum se simţeau şi ei străini de mine…