ترجمه - رومانیایی-فاروئی - Dolman MiÅ£os ÃŽntors pe Dos 2

După ce alergă el din toate puterile vreme îndelungată, ajunse în cele din urmă la o pajişte verde tare frumoasă.

După ce înghiţi în fugă dîţiva muguri şi roase puţină coajă, - fi­indcă atîta vreme dît avea înfăţişarea de iepure se hrănea cu bucate iepu­reşti - , se dădu de trei ori peste cap şi se preschimbă în trei floricele. "Sub înfăţişarea aceasta, se bucura în sinea lui Dolman Miţos Întors pe Dos, împăratul n-o să mă mai recunoască în vecii vecilor."

lară împăratul în vremea aceasta nu-şi făcea nici un fel de griji. Seara se culcă, dormi neîntors toată noaptea, iar dimineaţa se sculă plin de voie bună. EI era sigur că flăcăul nu-i poate scăpa. Aşa se şi întîmplă.

După ce se spălă pe faţă şi-şi dete cu unsoare pe mustăţi, luă cartea sa fermecată, o deschise, citi ce scria acolo, apoi mormăi plin de mul­ţumire: "Aha, care va să zică în faţa mea s-a prezentat ca un voinic mîndru, a străbătut curtea ca un negru sobol, pe sub poartă s-a strecurat ca o dalbă nevăstuică, iar peste dîmp a alergat ca un iepure cenuşiu. A ajuns apoi la o pajişte verde, departe, unde s-a prefăcut în trei floricele. Ei las' că mi ţi-l găbuiesc eu ":

Chernă apoi oşteni şi servitori şi Ie porunci să meargă la acea pa­jiste şi să-i aducă cele trei floricele. Trimişii împăratului ajunseră la pa­jişte, culeseră cele trei floricele şi Ie aduseră împăratului legate într-o batistă. Împăratul desfăcu batista şi zise rîzînd:

- Ei, Dolman Miţos Întors pe Dos, ai văzut că te-am găsit?

Voinicul îşi luă iarăşi înfăţişarea de om, şi răspunse:

- Da, împărate, m-ai găsit, însă eu mai am a mă ascunde încă de două ori. Urma alege!

- Prea bine, glăsui împăratul, mai încearcă, şi cum ţi-o fi norocul!

Dolman Miţos Întors pe Dos porni să se ascundă din nou. Şi luînd înfăţişarea de sobol, nevăstuică şi iepure alergă pînă ce ajunse hăt, departe, la marginea pămîntului. Acolo se afla un lac adînc, pe fundul căruia creşteau muşchi, alge şi mătasea broaştei. Un loc mai nimerit pentru as­cunziş nici că se putea găsi.

Dolman Miţos nu zăbovi prea mult ci, dîndu-se de trei ori peste cap, se prefăcu într-un peştişor şi se piti pe fundul lacului. "De astă dată, gîndi el, cred că împăratul a pierdut rămăşagul. Aicea n-are cum să mai dea de mine şi să mă înhaţe".

Împăratul nu dete nici un Semn de nelinişte. A doua zi dimineaţă citi din nou în cartea lui vrăjită şi-şi spuse: "Da, s-a făcut din nou sobol, apoi nevăstuică şi la urmă iepure. A ajuns la marginea pămîntului, aici a intrat în lac şi s-a preschimbat în peştişor. AI meu e, ce mai încoace şi încolo".

Porunci oştenilor şi servitorilor să-i aducă peştişorul. Aceştia îl prinseră şi i-I ădusera. Rîzînd, împăratul dete către el cuvînt:

- Ei, Dolman Miţos, am pus mîna pe tine şi-a doua oară. Ce mai ai de zis?

Luîndu-şi chipul de om, Dolman răspunse:

- M-ai dibuit iarăşi, impărate, nimic de zis, dar eu mai am dreptul să mă mai ascund o dată.