Tafsiri - Kilatini-Kiromania - ab urbe condita,II,XL

Coriolanus, care era şocat până aproape de nebunie, coborî de pe tronul său şi îşi îmbrăţişă mama care stătea acolo. Femeia trecu de la rugăciuni la mânie şi spuse: "Înainte să mă îmbrăţişezi, eu nu ştiu dacă vin la un duşman sau la un fiu, dacă sunt prizonieră în tabăra ta. Am ajuns la această vârsta înaintată, în această viaţă lungă şi trisă, ca să te văd ca exilat şi apoi ca duşman? Poţi tu distruge acest pământ în care te-ai născut şi care te-a hrănit? Oare nu mânia te-a adus la acest sfârşit, la care ai ajuns cu un suflet rău şi bolnav? Nu ajută că Roma a fost în faţa noastră, că între acele ziduri era casa mea şi bunurile mele, mama, soţul şi fii mei? Deci, dacă nu îţi dădeam născare, acum Roma nu ar fi atacată! Dacă nu aş fi avut un fiu, acum aş fi fost liberă şi moartă în patria mea".